Vendredi 24 février 2012
5
24
/02
/Fév
/2012
07:28
vara dorm într-un copac
de jur împrejur arţari şi mesteceni
iarna îmi aşez patul în biblioteca
în jurul meu pe rafturi
tectonicile literare
când adorm, pleoapa nu cade peste irişi
ci peste cuvinte-peşti
îmi spun că forma fixă a vieţii este textul
şi visez că trăiesc
ca să nu se irosească aparenta mea însufleţire
acest somn nu este al clasicilor
ci al celor ce nu s-au născut încă
maternitatea ideală: patul înconjurat de marile cărţi ale lumii
pruncul îi citeşte mamei
dincolo de chipul ei de lapte şi de litere
el vede războiul
copilul e privit încă din primele clipe de personaje care au mai trecut pe aici
şi au mai luat ostatici
acestea îi programează imaginarul
despre care mai târziu va crede că chiar este viaţa lui
când de fapt viaţa lui statuetă de ipsos în atelier
nu va şti niciodată ce i se întâmplă de fapt
pentru că finalul este neaşteptat
multe întâmplări lipsite de sens care îl duc mai departe
Par ANGELA FURTUNA
0
Jeudi 23 février 2012
4
23
/02
/Fév
/2012
14:24
să găsesc atelierul din Lutherană
să deschid uşa cu un gest larg
de la stânga la dreapta
ca şi cum aş mătura cu palma pieziş firimiturile de pe un pervaz
în fereastră stă chipul unui bărbat sprijinit în borcanul cu pensule colorate
umbre de sepia pe carton
tuşe moi corectează întunericul
privindu-l
aş fi dorit ca acea energie să nu se risipească
lumina este o pensulă care face curat
atinge
aşterne
sparge
mistuie cioburile
şi pleacă
viaţa aceasta vine din somn
ca un tăiş ce separă scalpul de craniu
visul, de natingere
întrebarea, de răspuns
eu am atârnat în acel cârlig
cu trupul
cu sufletul
cu mintea
cu frica de înălţime
cu răul de mişcare
cu duhoarea
cu prejudecăţile despre ceilalţi
cu genunchii desfăcuţi la ieşirea copilului
cu picioarele înnodate pe masa de disecţie
cu călcâiele roşii
cu tălpile goale
când chipul se suprapunea peste imaginea mea despre mine
portretul face curat
lumini îndepărtându-se
dând cu mătura peste zid
rămâne strada Lutherană
cu panta ei uşoară
pe care alunecam în amiaza de iunie
de ziua mea
ca un creion moale pe hârtia pergament
eu nu am trăit
nici nu am rămas.
eu am citit
şi am desenat ceea ce trebuia să fie văzut şi uitat
Par ANGELA FURTUNA
0
Dimanche 19 février 2012
7
19
/02
/Fév
/2012
21:26
sunt lucruri mărunte
abandonarea martorilor
detalii ce clatină tot ce altădată era sigur
în timp ce prietenii devin ecrane
actorii interpretează partituri dintr-o dată lipsite de sens
(cândva stilizând tahicardii în ființe ancorate)
împotriva voinței tale se ridică slăbiciunile tuturor
sfori
noduri
mușchi
litere
pielea cu pete maronii
visul
schelete de păpuși
lucruri demodate în cufăr cu blazon de sidef
viu aruncat pe strada unde firul unei muzici de saxofon
sunt valuri pași elastici în care personajele rămân captive
în plasa unui delir vital
vânătoare de ostatici
(semnele sunt pentru cei contemporani cu grădina lor
după care cenuși neauzite)
oh, acum e doar un peretele ud în interiorul meu
un zid de care se lovește o fată speriată de culorile ce nu se mai amestecă arta când se refuză inimii împietrite
sânge verde
sânge galben
sânge alb
Par ANGELA FURTUNA
0
