Samedi 7 février 2009
îți amintești cum mergeam pe strada Av. Petre Crețu cu motoarele răgușite - lumea gâfâia -
bătrânele de pe margine săpau gropi și se îmbrăcau cu flori - văruiau piersici -
o amiază de sâmbătă ca o insulă în inima lor - părul meu lung țâșnind de sub cască
desena forma vântului în jurul tău - nebuni, îți spun, nebuni singuri în închisoarea lumii - scrijelind -
întotdeauna mi-a plăcut să apăs pe pedală și să mă opun
inerției celorlalți - siluetele lor ziduri de piatră, inutile radare, sârmă ghimpată
de care m-am zdrobit de atâtea ori înainte de a mă naște frumoasă și liberă
în singura lume posibilă care este inteligența morală fără cătușe - motoarele noastre
torceau pe Mircea Zorileanu și am țâșnit amândoi unul către celălalt din strada Constantin Sandu Aldea -
mușchii umflați de mersul la sala de fitness încleștându-se în cerceaf - pe șaua mea -
flămânzi copiii speriați de viteza cu care visurile se pot zdrobi de
relația cu autoritatea zidului - cu algortimul forței - cu tatăl duh ce împinge tirania dincolo de limite -
oamenii priveau - frica lor de viteza cu care devin dintr-o dată triști - o mângăiere întreruptă
în spatele fiecărui refuz de a fi iubit ca o explozie solară -
ne gândeam hai să tindem la infinit și să traversăm bolizi toate străzile care duc la viețile noastre
cele de ieri și cele de mâine - la clipă nu ne gândeam - la străfulgerare - colivia ermetic închisă ce se varsă brusc în neant - oglindă deșert
gustul unei salive dulci dorința de a rămâne ascunși în spatele motoarelor noastre pe strada Copilului
trăgând cu ochiul către stadionul plin de rugbiști - un public de orbi ce strălucesc -
ai privit vreodată cu atenție rochia mea cum se umflă atunci când acceleram
motorul se izbea de un necunoscut - de un copac ce înflorise unde nu trebuie -
purtam aceeași rochie în care adolescența își lăsase transpirația unor semne necunoscute -
iubire precedată de un monolog al sângelui - străzile pe care alergam începeau să ne urmărească - vânători obsesivi -
am găsit în asta sursa creativității noastre - harta străzilor care traversează trupurile
însetate de viteza de a cunoaște tristețea infinită - o aripă ne poartă către scena cu scaune goale
unde jucăm roluri de nebuni - rochia mea se umflă de o piruetă cu care mă înfășor
ca într-un val ce mă duce înăuntrul meu și al tău - pe strada Leagănului - cumva e ultima îmbrățișare
înainte de a ne frânge de zidul din ei - oameni ce stau pe margine și aruncă săgeți
am lucruri importante să le spun dar nu mă pot opri din drum ca să umplu gropile lor cu tristețea lor
și să plantez acolo orhidee - certitudini - treizeci și trei de ani de așteptare a depresiei de a risipi frigul -
spun stop - nu mai vreau să am ochi verzi - oprește motorul lângă acest zid - mai înainte ca zidul să-și desfacă brațele larg și să mă strângă în el ca un hingher - schimbă-mi lentilele de contact în timp ce eu stau nemișcată
în acest ritm al imploziei - degetele tale se apropie de corneea mea așa cum lumile noastre se accelerează
către oglinzi ce ne absorb - sunt culorile cu care străzile noastre au intrat în noi și au lăsat acolo
atâta dorință de a învia după ce lentilele acelea vor fi explodat în diluantul realului - îți amintești
la fel mi-a fost frică să accelerez și să sparg cercul nostru de învinși - lumea privea motoarele strălucitoare
căștile căzute pe ochi - cu viziera lăsată - accelerează și nu privi fața nimănui -
sunt mici ferestre după care se ascund acte ratate - pe strada Popișteanu am încetinit
și mi-am înnodat baticul de mătase în jurul sânilor - trupul uitat în rochia mea - răzvrătită sincopă -
un soare fluid - amortizarea voinței de a avea formă - feminitatea armură mângăietoare
în spatele căreia mașinăriile urcușului la zidul morții - când am ajuns la Arcul de Triumf eram o femeie plină
care nu se oprește din drum - e o demonstrație de schimbare a coliviei cu un cuib - un strat de gheață peste abis -
viteza nu e nevoia de a avea o voce cât impulsul de a cânta cu vocea celuilalt
în timp ce te îndepărtezi de el ca de o copilărie furată - pe un motor ce nu se mai poate opri -
și eram acolo, amândoi, zi de zi, iar zidurile nu ne-au putut opri să scuturăm lumea de pe noi - spinii
7 februarie 2009
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/
bătrânele de pe margine săpau gropi și se îmbrăcau cu flori - văruiau piersici -
o amiază de sâmbătă ca o insulă în inima lor - părul meu lung țâșnind de sub cască
desena forma vântului în jurul tău - nebuni, îți spun, nebuni singuri în închisoarea lumii - scrijelind -
întotdeauna mi-a plăcut să apăs pe pedală și să mă opun
inerției celorlalți - siluetele lor ziduri de piatră, inutile radare, sârmă ghimpată
de care m-am zdrobit de atâtea ori înainte de a mă naște frumoasă și liberă
în singura lume posibilă care este inteligența morală fără cătușe - motoarele noastre
torceau pe Mircea Zorileanu și am țâșnit amândoi unul către celălalt din strada Constantin Sandu Aldea -
mușchii umflați de mersul la sala de fitness încleștându-se în cerceaf - pe șaua mea -
flămânzi copiii speriați de viteza cu care visurile se pot zdrobi de
relația cu autoritatea zidului - cu algortimul forței - cu tatăl duh ce împinge tirania dincolo de limite -
oamenii priveau - frica lor de viteza cu care devin dintr-o dată triști - o mângăiere întreruptă
în spatele fiecărui refuz de a fi iubit ca o explozie solară -
ne gândeam hai să tindem la infinit și să traversăm bolizi toate străzile care duc la viețile noastre
cele de ieri și cele de mâine - la clipă nu ne gândeam - la străfulgerare - colivia ermetic închisă ce se varsă brusc în neant - oglindă deșert
gustul unei salive dulci dorința de a rămâne ascunși în spatele motoarelor noastre pe strada Copilului
trăgând cu ochiul către stadionul plin de rugbiști - un public de orbi ce strălucesc -
ai privit vreodată cu atenție rochia mea cum se umflă atunci când acceleram
motorul se izbea de un necunoscut - de un copac ce înflorise unde nu trebuie -
purtam aceeași rochie în care adolescența își lăsase transpirația unor semne necunoscute -
iubire precedată de un monolog al sângelui - străzile pe care alergam începeau să ne urmărească - vânători obsesivi -
am găsit în asta sursa creativității noastre - harta străzilor care traversează trupurile
însetate de viteza de a cunoaște tristețea infinită - o aripă ne poartă către scena cu scaune goale
unde jucăm roluri de nebuni - rochia mea se umflă de o piruetă cu care mă înfășor
ca într-un val ce mă duce înăuntrul meu și al tău - pe strada Leagănului - cumva e ultima îmbrățișare
înainte de a ne frânge de zidul din ei - oameni ce stau pe margine și aruncă săgeți
am lucruri importante să le spun dar nu mă pot opri din drum ca să umplu gropile lor cu tristețea lor
și să plantez acolo orhidee - certitudini - treizeci și trei de ani de așteptare a depresiei de a risipi frigul -
spun stop - nu mai vreau să am ochi verzi - oprește motorul lângă acest zid - mai înainte ca zidul să-și desfacă brațele larg și să mă strângă în el ca un hingher - schimbă-mi lentilele de contact în timp ce eu stau nemișcată
în acest ritm al imploziei - degetele tale se apropie de corneea mea așa cum lumile noastre se accelerează
către oglinzi ce ne absorb - sunt culorile cu care străzile noastre au intrat în noi și au lăsat acolo
atâta dorință de a învia după ce lentilele acelea vor fi explodat în diluantul realului - îți amintești
la fel mi-a fost frică să accelerez și să sparg cercul nostru de învinși - lumea privea motoarele strălucitoare
căștile căzute pe ochi - cu viziera lăsată - accelerează și nu privi fața nimănui -
sunt mici ferestre după care se ascund acte ratate - pe strada Popișteanu am încetinit
și mi-am înnodat baticul de mătase în jurul sânilor - trupul uitat în rochia mea - răzvrătită sincopă -
un soare fluid - amortizarea voinței de a avea formă - feminitatea armură mângăietoare
în spatele căreia mașinăriile urcușului la zidul morții - când am ajuns la Arcul de Triumf eram o femeie plină
care nu se oprește din drum - e o demonstrație de schimbare a coliviei cu un cuib - un strat de gheață peste abis -
viteza nu e nevoia de a avea o voce cât impulsul de a cânta cu vocea celuilalt
în timp ce te îndepărtezi de el ca de o copilărie furată - pe un motor ce nu se mai poate opri -
și eram acolo, amândoi, zi de zi, iar zidurile nu ne-au putut opri să scuturăm lumea de pe noi - spinii
7 februarie 2009
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/
