ANGELA FURTUNĂ ATELIER 2008

un loc peste care poți trece

fără să înțelegi că nu vei mai reveni

punțile se rup

nu trupul te va părăsi ci umbra lui

doar un loc în care ești singură

pentru că numai astfel ești ceea ce ești

doar pentru tine

mai mult decât ai nevoie să fii

un loc în care miezul tău este numai al tău

iar marginea ta este infinită

începând în toate și nesfârșind știut

în cel din urmă

de va fi să fii acolo

în acel loc

dincolo trecând și mărturisire

să fie acum și niciodată

felul în care literatura este un vis

care se joacă de-a inocența cu actorii

slăbiciunea de a nu mai îngenunchea

de a nu mai nimeni portalul

oamenii se leagă de tine prin frânghii replici priviri atingeri sunete

astfel curge fluidul unor gânduri ce te vor găsi înainte de a avea o identitate

te-ai gândit că pierzi

că literatura este o cale de a nu colecționa acte ratate

 doar visele celorlalți prin care te întorci de fiecare dată la întrebarea

 ce te desparte de tine

sau de cei care te visează

poemul bate în sternul tău

un tăiș

lasă-mă să intru în lumea mea, spune,

lasă-mă să mă simt mai întâi captiv

mai degrabă sutura fină după care se vindecă o rană

firul ce se resoarbe din durerea ta

lăsându-ți ție colivia și toate vietățile