cei mai mulţi oameni se adună în ochiurile de mătase din ţărână omul din omul strat după strat puls în burta absolutului lacom fiecare fir de aur trage după el un fir de om fiecare nod de cuvânt trage după el un alt nod de pământ brocart după brocart...

chestia era aşa căluţul de lemn rodea marginea umbrelor din cameră umbrele rodeau căluţul de lemn cu dinţii lor ascuţiţi urmele mamei pe care o auzeam noaptea scrâşnind fluturi de pânză dar puteau fi la fel de bine şoriceii ronţăind o carte pe care mama...

împăcare cu rămăşiţele cu pustiul chihlimbar împăcare prin împărtăşire trebuie să mă împac cu păsările şi totuşi nu mă împac ca pe o bufniţă îl alung pe el îl alung adesea pe el dar el revine nici ziua nici noaptea el revine îşi croieşte drumul lui se...

poate că n-o să afli niciodată că pierderea raiului începe cu prima picătură de lapte gustată din femeie laptele gros ce vine smoală din rădăcini din trunchiul prinţesei din ramurile spintecate gargui ce ţine jgheabul ca să nu fie înghiţit de lup electrizat...

poetul zice că adevăratul curaj este să fii poet ("acesta este un cărucior cu rotile, un adevărat cărucior cu rotile waterproof") el zice că niţică isterie nu strică doar atât cât să ungă frâna de mână a omenirii sau frâna de minte el doarme cu o mie...

sunt mecanisme care te ajută să faci faţă contracţiilor morţii şi dimineţilor ei voluptoase când îţi adaugă o picătură de gin în ceai iar asta te face să-ţi aminteşti naşterea pe vine a prinţesei din petale roz fără dureri şi fără spasme la fel cum aduni...

un fel de slăbire a miezului când gemenii se învelesc cu timpul dinaintea timpului când ierusalimul iese din mine din fum din nimic cum un pelerin care doarme urcând în timp ce paşii îl duc peste munte miezul meu se usucă de gemenii mei şi gemenii mei...

vreau să văd cum este când totul ţi se întâmplă din nou precum o operaţie reuşită după operaţia în care ai murit începutul care răstoarnă biruinţa şi o întoarce în înfrângere asupra ta sau sfârşitul care preschimbă înfrângerea în biruinţă ţi-o restituie...

lângă mine omul ăla se roagă să moară: primul din mintea trează pleacă trupul mâncat în tăcere fâşie cu fâşie de o gură spurcată de cuvinte ciupind cu vârful buzelor direct din oase aripioarele văd cum omul se înnegreşte de soare de fumul rugăciunii deasupra...