când pruncul îi citeşte mamei

vara dorm într-un copac

de jur împrejur arţari şi mesteceni

iarna îmi aşez patul în biblioteca

în jurul meu pe rafturi 

tectonicile literare

când adorm, pleoapa nu cade peste irişi

ci peste cuvinte-peşti

îmi spun că forma fixă a vieţii este textul

şi visez că trăiesc

ca să nu se irosească aparenta mea însufleţire

acest somn nu este al clasicilor
ci al celor ce nu s-au născut încă

maternitatea ideală: patul înconjurat de marile cărţi ale lumii

pruncul îi citeşte mamei

dincolo de chipul ei de lapte şi de litere

el vede războiul

copilul e privit încă din primele clipe de personaje care au mai trecut pe aici

şi au mai luat ostatici

acestea îi programează imaginarul

despre care mai târziu va crede că chiar este viaţa lui

când de fapt viaţa lui statuetă de ipsos în atelier
nu va şti niciodată ce i se întâmplă de fapt
pentru că finalul este neaşteptat

multe întâmplări lipsite de sens care îl duc mai departe