crochiu

să găsesc atelierul din Lutherană

să deschid uşa cu un gest larg

de la stânga la dreapta

ca şi cum aş mătura cu palma pieziş firimiturile de pe un pervaz

în fereastră stă chipul unui bărbat sprijinit în borcanul cu pensule colorate

umbre de sepia pe carton

tuşe moi corectează întunericul

privindu-l

aş fi dorit ca acea energie să nu se risipească

lumina este o pensulă care face curat

atinge

aşterne

sparge

mistuie cioburile

şi pleacă

viaţa aceasta vine din somn

ca un tăiş ce separă scalpul de craniu

visul, de natingere

întrebarea, de răspuns

eu am atârnat în acel cârlig

cu trupul

cu sufletul

cu mintea

cu frica de înălţime

cu răul de mişcare

cu duhoarea

cu prejudecăţile despre ceilalţi

cu genunchii desfăcuţi la ieşirea copilului

cu picioarele înnodate pe masa de disecţie

cu călcâiele roşii

cu tălpile goale

când chipul se suprapunea peste imaginea mea despre mine

portretul face curat

lumini îndepărtându-se

dând cu mătura peste zid

rămâne strada Lutherană

cu panta ei uşoară

pe care alunecam în amiaza de iunie

de ziua mea

ca un creion moale pe hârtia pergament

eu nu am trăit

nici nu am rămas.

eu am citit

şi am desenat ceea ce trebuia să fie văzut şi uitat