e 12 februarie dimineață. a venit îngerul.

pentru Nicole

poate că plecarea ta

un joc neterminat

cine câștigă și cine pe cine pierde atunci când

așează pădurea pe fundul mării

copacii purtându-și corolele în cerul din cochilii

iar rădăcinile proiectate către suprafața apei

cum niște forme feminine anorexice

sirenele în nisip

peștii în relieful unui siaj moale

la fel cum se întâmpla în basmele copilăriei cu palatul de cleștar făcut anume ca să rămână ascuns

totul rămâne de fapt ascuns

atunci când te pregătești de plecare

nu poți să amâni nimic

e 12 februarie dimineață

a venit îngerul și a spus că totul e pregătit în sfârșit

începând cu cerul mic urmat de toate proiecțiile sale din cerurile mari

mă ții strâns de mână până când degetele tale se dizolvă într-o țesătură e o formă nemaivăzută să fii îmbrățișată de acea neatingere de prezent plecarea e mai întâi invizibilă și apoi neauzită

 știu când nu ai mai văzut nimic

știu când ai înțeles că nimic nu mai poate fi amânat

e un fel de a intra în noua pozitivitate

cu duhul care de toate se îndepărtează atunci când se leapădă de mine nimicul