http://www.saatchi-gallery.co.uk/yourgallery/artist_profile/a/14676.html




RABBI

( TITLU DE REZERVĂ: FLOARE DE CENUŞĂ )




poate că am venit degeaba la tine,
poate că scaunul harului e ocupat de mirosul de femeie
în zdrenţe rămas de la întemeierea lumii între vămi,
iar eu tot nu înţeleg de ce în vremurile din urmă
poporul mă hăituieşte
în timp ce eu tînjesc după desăvîrşirea cerută de cugetul tău, Rabbi,
cel care mă iubeşti ca pe un ciob de cer
şi mă ţii în lumina ochilor tăi
cum o cămaşă de forţă peste
înfăţişarea adevărată a lucrurilor

şi stau în palma Dumnezeului celui viu şi ilustru
încăpînd toată în confuzia cosmogonică de după înălţare,
şi sînt pusă ca privelişte în mijlocul ocărilor
în plumb de cuvînt hipnagog
şi stau de vorbă cu vocea ta, Rabbi, gîndind la fel cum
orbecăiesc prin plaur alveolele liniştii,
şi mănînc miez de nucă în timp ce îl aşteptăm
cu toţii pe fratele Timotei să schimbe tectonica visului
în text de cenuşă, iar eu atîta te rog, Rabbi, să-mi arăţi
cum trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit,
ca să nu fim depărtaţi de ele ca de o muzică ce nu ne aude,
căci m-am trezit într-un interval discontinuu
ce nu leagă lumile de lumi ci de rostul cuvîntului,
cînd nu e nici ieri, cum nu e nici azi şi cu atît mai mult
nu e mîine

sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanţuri,
nu pot păşi decît prin praful semantic prin care ajung
la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor
în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun
cu ascuţişul colţilor cu care ne crestam, în copilăria
iluziei, articulaţia pumnului şi ne sugeam apoi unul altuia
din rană seva amară pe care mai tîrziu o scuipam deasupra
Suişului Adumim,umplînd valea cu păduri de portocali

tu ai iubit neprihănirea, Rabby, şi ai urît nelegiuirea,
tu ai dus puşca la ochi şi ai ochit bine, lupul acela
avea o carne cu gust de ceaţă şi ne-am înfruptat amîndoi
din discursuri şi imagini şi m-ai lăsat să mă satur de semn,
dar apoi ai arătat cu degetul în direcţia mea, explicînd
pietonilor surprinşi de noul val la intersecţie că
un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva
dela Domnul , căci este un om nehotărît şi nestatornic
în toate căile sale, da, firea de duminică a omului
e sprintenă iar florile de cenuşă umplu lumea cu chipuri,
eu văd în fiecare zi cum soarele răsare din fîntînă şi apune
într-un obraz de femeie făcută din bărbat cu gust de cenuşă
Eva Adam Set Enos Cainan Mahalaleel Iared Enoh
Metusala Lameh Noe Sem Ham Iafet Canaan Gomer
Magog Madai Iavan Tubal Meşec Tiras Aşchenaz Rifat
Togarma Elişa Tarşiş Chitim Dodanim Cuş Miţraim
Put Seba Havila Sabta Raema Sabteca Şeba Dedan Nimrod
Ludimi Anamimi Lehabimi Naftuhimi Patrusimi Casluhimi
Caftorimi Sidon Het Iebusiţi Archiţi Siniţi Arvadiţi Temariţi
Hamatiţi Elam Asur Arpacşad Lud Aram Uţ Hul Gheter Maş
Şelah Eber Peleg Ioctan Almodad Şelef Aţarmaved Ierah
Adoram Uzal Dicla Obal Abimael Seva Ofir Havila Iobab
Avram Nahor Lot Sarai Milca Haran Terah Reu Serug Lya
Elam Maş Amada Agnita Iurin Zamir cu toate seminţiile literelor


de dragul întîiului Kaddish de taină mai stai cu mine, Rabbi,
altminteri voi trece ca floarea ierbii de la un Dumnezeu la altul
deşi voi fi grabnică la ascultare, înceată la vorbire,
zăbavnică la mînie, iar vineri seara, cînd vom polei acoperişul
Templului cu melancolie, va veni din nou Aaron cu carul plin
de rodii şi vom rînji amîndoi cu gurile însîngerate
la statuile despuiate din faţa Palatului Culturii, iar Aaron
mă va apuca de plete şi mă va tîrî printre florile de cenuşă
arătîndu-mă consumatorilor de semne şi de litere, strigînd:
stăruiţi în dragostea frăţească, şi nu daţi uitării primirea
de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit fără să ştie
pe îngeri, dar nu vă uitaţi cu bunătate la această femeie,
cîtă vreme poartă în pieptu-i preludiul nopţii acum, la sfîrşitul
veacurilor ce iar au început spre a nu sfîrşi vreodată



eu voi fi ceasornicarul de mentisme, ca întotdeauna, Rabbi, şi voi rosti
răspicat auditoriului că este abia ora patru fără cinci şi că
oricine este liber să mă cunoască aşa cum sînt, fără formă
şi fără apetit pentru halucinaţie, de la cel mai mic pînă la
cel mai mare dintre ei, dar încă nu vor înţelege că testamentul
meu poate fi un poem în care Aaron aprinde ultima candelă



privesc în ochi floarea de cenuşă, în fiecare zi ea îmi arată
chipul altui evreu care mă alege drept loc de jertfă,
ascult rumoarea trupurilor ce ard în memoria zilei de mîine
şi în cîntecul meu de roabă abia înfiripată din bereşit,
floare de cenuşă din floare de cenuşă, shoah din shoah,
pesah din pesah şi floare de shoah risipită în pesah

arată-mi-te în floarea de shoah, Rabbi, căci încă nu am
părăsit desăvîrşirea cu gestul prin care trupul iese din
cămaşa sugestiei de a fi vinovat de absenţa milei, şi
cocoşii vor cînta la intrarea în cenuşă a fiinţei imaginare,
dintr-o dată vom şti cu toţii, şi viii, şi morţii
şi înduraţii, şi neînduraţii, şi slabii, şi bogaţii
că acela este mirosul de floare de cenuşă şi shoah
că acela este gustul sîngelui de viţel sau de ţap sau de
legămînt uitat, iar tu ne vei spune, Rabbi, de ce
vei stropi cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă
inaugurînd un centru difuz de mîngîiere ce nu alină

poate că am venit degeaba la tine, dar încă îmi fac culcuş
în floarea de cenuşă şi îmi ascund în disimularea isihiei
adevărata înfăţişare, aşteptîndu-l pe cel fără de închipuire
care este în lume dar nu vine de niciunde spre a începe, în timp
ce tu, Rabbi, vei culege floarea de shoah ştiind că după Lege
aproape totul este curăţat cu sînge; şi fără vărsare de sînge
nu este iertare şi nici receptacol de terapie a durerii

dar cine oare ar vrea să-i fac loc în moartea mea ca într-un sac
de dormit pentru doi? şi cine mi-ar înscena mie accidentul
ce învie partea hemoragică a cuvîntului? cine mă va purta
pe braţe prin albia îngheţată a florilor de cenuşă cu care este
presărată calea de la Crăciun la Înviere prin shoah?

sfîrşitul de săptamînă va trece repede, ca şi ultimul mileniu
în care tu, Rabbi, mi-ai curăţat cugetul de faptele reci şi
mi-ai adus mintea în punctul cel mai însemnat al celor spuse
şi încă mi-ai arătat că Aaron nu e de mine şi nu e de ieri,
cum nu e de azi şi nici vorbă să fie de mîine, el are putere
numai asupra păsărilor intrate în odihna ascultării,
în timp ce tu m-ai hrănit cu carnea ceţoasă de lup
şi cu cuvîntul viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie
cu două tăişuri, mi-ai luat odihna şi m-ai îmbrăcat
în pielea de foc a strigătului, acum eu culeg strugurii şi
îi aşez în coşurile pîntecoase, iar vinul începe singur să
boncăluiască în arterele mele în graiul insomniei,
dar tu vii seară de seară în ospeţia gîndului, Rabbi,
şi mă ademeneşti în mirul iertării cu care glăsuieşte
sîngele hipermnezic vărsat la naşterea utopiei

deoarece chipurile lucrurilor care sînt în ceruri
au trebuit curăţate în felul acesta, a fost necesar ca şi noi,
proştii, să ne prefacem că intrăm în ceruri fără grabă, astfel:
Aaron înainte, cu vechea lui pălărie în mîna dreaptă
mototolind sfios borul picat cu căcăreze de porumbel,
iar eu mai la urmă, cocoşată, înnodînd în batistă legile
mele ce înscriu pe inimile îngerilor numere de deţinuţi, înaintînd
pînă la iconul unde te-ai ascuns, Rabbi, ca un cuvînt care pătrunde
pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi
măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii

şi a fost clipa cînd, iscînd embrionul de verset din
matricea amniotică, egal cu tine însuţi şi cu plăsmuirea
celui ce se înfruptă din tine, ni te-ai arătat în sfîrşit, Rabbi,
gol şi descoperit, cu pielea ta albă de evanghelist, cu ochii
roşii, poate de la neon, poate de la camera de gazare, oasele
tale îi desenau durerii un trup amoeboidal, pentru că nici o
făptură nu este ascunsă în El mai mult decît încape inima ta
în cuvîntul Lui, şi ne-ai spus, mie şi lui Aaron, împuţinaţi,
să luăm loc şi să aşteptăm iscodind nevăzutul după un semn,
căci n-am venit prea tîrziu, cum nici prea devreme, ca să ne naştem

Angela Furtuna - Poesie



în "Poemian Rhapsody- Cartea Donei", Ed. Axa, 2004

(RABBI - floare de cenuşă)
p. 71 - 75.