nici moartea nici penumbra

eliberarea de gravitaţie când atârni de tine însuţi şi
de măsurătoarea prin cuvinte a distanţelor
dintre tine şi celălalt.
luciul miezului tânăr al artei.
sugestia de a fi fost altfel învăluit de raze.
porii deschişi ai bătrânului infirmier.
fragmentele uscate de sânge descoperite pe piele.
pânzele stoarse de  vopsea şi întinse la uscat.
fără să vrei te răstigneşti de lemnul înviat
aşa cum stalagtitele suspendă tăişul pietrei
deasupra burţii unui animal de pământ.
("ieşirea de la cinema e scuturată de seism.
în faţa noastră se colmatează chenarul uşii.
un salt şi intrăm direct în urna cu cenuşă.
dar nu cutremur a fost ci arderea de tot a iluziei")
aşadar, e o repetiţie generală pentru scena de dragoste
dintre o ea reală şi un el simulat de un gest de supunere,
de linia continuă a luminii ce străbate fereastra
şi se întoarce în dimineaţa ei după treizeci de ani trezind-o
ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat nici moartea nici penumbra