mama a început atunci să mă rostogolească pe pământ ca pe un ghem
mi-a fost dor de mama
cum o frumuseţe neverosimilă
secţionând vântul îşi deschide pleoapa în hipofiza mea
astăzi mi-am băut cafeaua la mama pe lespede
şi am cules frunze
din care am meşterit un arici
mi-a fost dor să stau întinsă pe pământ
cu învelişul meu de gânduri asupră-i
şi să mă las acoperită de frunze
în tot acest timp, mama mi-a vorbit
despre copilul perceput din interior mai întâi ca un gust acru
peste care se iscă un suflet brusc şi vântul răvăşind toate frunzele
imagini care sapă transparenţa şiruri de furnici care rod timpul din păstaie
şi mă adună în mine ca pe un sunet inexistent
plinul din gol
este adevărat că nu copilul se naşte din mama ci invers, mama din copil?
mama a început atunci să mă rostogolească pe pământ ca pe un ghem
era foarte veselă
şi a fugit înapoi
iar fugind se apropia de fapt de ceea ce este la mijloc şi îndepărtează malurile
râu neîncetat săpând
adâncind
iscodind neînţeles
iar atunci când nu am mai văzut-o pe mama mi-am amintit deodată
felul cum mă rostogoleam de durere când eram copil şi nu ştiam să mă rup
de umbrele celorlalţi
dar o năşteam pe mama
stând culcată pe frunzele din grădină
şi maimuţărindu-mă la nori