- PRIMUL KADDISH

Angela Furtună, Primul Kaddish, Ed. Dacia, Cluj, 2002

Referinţe critice

Constanţa Buzea – “ România literară “ nr. 42 din 1997

         “Poate puţin prea impetuoasă pentru gustul meu, şi cu amploare relatând aerisit, cu de toate şi despre toate, poate prea energică şi dezînhibată în faţa cuvintelor aparţinând diverselor zone şi domenii. Şi iată-mă parcă vrând să mă adun, după lectura care m-a entuziasmat, intimidată de valul mare, transparent care se vede venind din larg.(…) Fără atingerea cu munca dură din presă poezia dv. ar fi fost altfel zidită, cu linii poate mai cuminţi şi cu ferestre dispuse spre nord. Felul dezlănţuit de a fi în faţa textelor nu este, se vede cu ochiul liber de azi, de ieri, ci vă aparţine dintotdeauna, ca şi firea năvalnică, ca şi plăcerea cu care vă dăruiţi, generozitatea rară a omului inteligent chiar şi atunci când intră în pielea combatantului.”

Alexandru Dohi, Suedia( scrisoare adresată Constanţei Buzea din care domnia sa publică fragment în “ România literară “ nr.22-2001)

         “ Vai ce furtună frumoasă iscată de acest înger apărut din seninul dăruirii  briliant stârnind praful de pe mentalul manierist. Asta , da, mare descoperire !  De-a lungul anilor tot urmărind rubrica dvs., şi tot sperând că, da,  de apare cineva; şi nu-i vorba, de vreo 2-3 ori pe sita neobosit scufundată şi apoi ridicată la lumina tiparului, se iveau firicele de aur a căror lucire îmi tresăreau în inimă, apoi tăcere, şi pierdere în ceaţă ( sau deie  Domnul ! poate lucrare făcută cum a apelor subterane); dar de data asta, iată, chiar un bulgăre de aur ! Cititorul din mine se ridică extaziat în picioare şi aplaudă ; poetul din mine cade în genunchi de uimire şi bucuria că, uite, nu ne aflăm pe terminate ci poate abia începem de-adevăratelea(…) E o minunăţie de poezie !(…) Se simte, respiră acel aer special de santal al unei cărţi rare, misterioase, aproape tainice şi în acelaşi timp o deplinătate a vieţii, un ascuţiş de brici, a unei ironii abia perceptibile, şi chiar umor(…) ei, cu astfel de adieri chiar şi Holderlin sau Rilke s-ar fi mândrit smerit, ba chiar şi Kavafis…Acest volum imediat trebuie publicat !”

Mircea A. Diaconu –  cronică la volumul “ Metonimii de word-trotter “- 1999, premiat cu marele premiu al festivalului naţional  de poezie “Tudor Arghezi” 1999

         “ Am crezut de la începuturi în poezia Angelei Furtună şi spun lucrul acesta ca şi cum ea ar fi primit deja vreo legitimare din partea unor nume precum Al. Cistelecan, Gheorghe Grigurcu, Vasile Baghiu, Marin Mincu.(…) În “ Metonimii de word-trotter “ se pare că se manifestă, înainte de orice altceva, o nouă modalitate sau una de evidentă originalitate, de a reacţiona în faţa cotidianului agresiv, a pierderii  identităţii şi mai ales a oricărei urme de transcendenţă. Cuvântul are pentru Angela Furtună funcţia de a reprezenta, în forme metonimice, peisajul tot mai descentrat, lipsit de unitate, disparat, al unei existenţe reduse la tribalitate.(…) Mi se pare că poezia autoarei este una profund demascatoare, care nu-şi iartă nici măcar emiţătorul – în cazul acesta o femeie sensibilă rezistând cu greu agresiunilor tehniciste şi masculine ( “ fundamentalismul sexocrat”,  spune autoarea) – şi, deci, în modul cel mai subtil subversivă.”

din pământ afânat de rumoarea unui cântec

tânjesc să ating cu porţelanul călcâiului

pământul afânat de rumoarea unui cântec pentru pian

şi să joc şotronul percutând la infinit alveola unui mi bemol

ca un nerv în cochilia dintelui cariat

îmi place să-mi pipăie nervurile braţelor

privirea mirilor zburători ai lui Chagall,

acei flamboyanţi roboţi erotici polenizatori pe care

mi-i culcă vântul în jurul gâtului în anotimpul albastru

îmi place să simt globulele orange ale sunetului de tubă

cum îmi diluează sângele din vârful falangelor,

ducând mai departe muzica precum un râu ce-şi poartă

în amonte icrele de nisetru către inima fecundabilă a izvorului,

eu sunt doar o particulă a estetosferei şi port în mine forţa gravitaţională

a artei ca pe un ovar ce aşteaptă în fiecare clipă

un alt principiu generator al foamei de stimuli

şi Dumnezeu a creat apoi suprarealul

doamnei Constanţa Buzea

multă vreme l-am căutat pe Dumnezeu prea aproape de mine

într-o prisacă unde albinele polenizau tuleiele îngerilor cu plumb

mi-am schimbat pielea poemelor cu una mai leneşă,

am învăţat să creez tensiuni incipiente între cuvinte ca

între partenerii întâmplători de dragoste ce nu se ating,

am pus în relaţie de contiguitate texte cărora istoria

grafologiei le prezisese un viitor cvasidisjunctiv aşa cum

se înşiruie pe aceeaşi traiectorie teoretică bizare consecutive

miezuri ale lucrurilor,

am mers în vârful picioarelor până la linia orizontului fredonând

o arie celestă de Kitaro şi m-am lăudat apoi că la capătul lumii

e chiar capătul lumilor unde preţurile camerelor de

hotel sunt mult mai convenabile,

am început să-mi dezosez strigătul prin care

umpleam nopţile oţelăriei cu ciorchini de angoasă,

m-am prins în horă cu dansatorii greci

strivind cu călcâiul la fiecare pas câte o stea căzătoare,

mi-am răsucit rânjetul pe dos ca pe un ciorap murdar

de lână ce camuflează în talpă frigurosul ecuator al vieţii

dar eram prea aproape de mine şi mestecam în fiecare zi

lujerul de cucută al sinelui iresponsibil

înghiţindu-mi memoria picătură cu picătură

până ce mi-a crescut pe cerul gurii un sfârc ce-mi

hrănea agonia cu spurcata licoare a interogaţiei retorice

şi Dumnezeu a creat apoi suprarealul lăsându-mă liberă

în acest pampas edenizator, liberă să încerc, liberă să zbor,

liberă să fug, liberă să urlu, liberă să tremur,

liberă să înnebunesc, liberă să râd, liberă să salivez,

liberă să rostesc, liberă să dizloc, liberă să tac, liberă să nasc,

liberă să văd, liberă să-mi rotunjesc coapsele,

liberă să-mi adun strălucind rămăşiţele

între două valve pe promontoriul unui sex al cunoaşterii culpabile

ca loc geometric al tuturor proiecţiilor mele despre El

aşa petrecându-mi eu veşnicia recentă în torpoare,

cu ochii pe ceas şi adulmecându-L,

un cal roşu îşi soarbe jăraticul direct de pe buzele mele de ceramică

în timp ce aud cum se desface-n mine botul mugurelui de alun

cum ochiul hipermetrop al liniştii

psihodramă cu patru fraulein pe Zidul Berlinului

noaptea mă surprinde cu faţa la zidul Berlinului

ca un gardian ce-mi pipăie anatomia lasciv

convins că toate liniile sunt la locul lor haotice şi totuşi

ceva mai poate sta ascuns în însăşi încordarea ştiutului

stăm patru fraulein pe metereze

cu gâturile strivind dantelăria de fier forjat şi

cu un picior în aer pentru ca trecătorii să creadă că

între noi şi restul lumii nu ar mai fi decât un pas

noi dăm seara bună liftierului ce aduce pe tavă

amintiri din copilăriile despre care nu mai aveam habar

pentru că recursul la oligoelemente ţine de o anume

vitrifiere a  cortexului nerecognoscibil

dintr-o dată a devenit importantă pentru futurologi

paradigma cu felul în care dădeai cândva târcoale trupului mamei

în stare de criză puerperală tu

în stare de diluant psihopatologic ea

da, mai ştiu mirosul încins al torsului mamei

de care mă lipeam pentru a scăpa de zgârietura piezişă a

întâiului bărbat                 mai ştiu foşnetul sec al picioarelor

ei uscate între care mă ascundeam să nu mă afle mâna

ce-mi pipăise genunchii prea lucioşi          mai aud cum

se ciocneau cu sunet de zefir  coastele mamei de dinţii mei

mărunţi între care se măcina spaima că o umbră

mult prea mare îmi va acroşa aripile de libelulă

celelalte fraulein relatează şi ele că se piteau adesea în clarobscurul

indus de gestaţie în jurul burţilor materne               acolo unde preaplinul

cărnii începe să se reverse după treizeci şi de ani

sau că împungeau axilele mamei cu fontanelele de unde groaza

ţâşnea în jeturi groase                 ori povestesc înfiorate

cum îşi strecurau palmele umede pe sub pânza ce se odihnea

pe relieful de vulcan activ al sânilor materni aflaţi în necontenită ruminaţie,

cerşind de la acest unghi un spor de securitate biologică,

atunci când deveniseră ele însele un catarg de feminitate

de al cărei miros se răstigneau lacomii culegători  de flori

cu faţa la zidul Berlinului stăteam, cu gâturile strivind  ale nopţii

arabescuri de fier forjat şi cu un picior în aer

(ezitând să păşim pe trotuarul aerian dintre două  toposuri labile),

în psihodrama cu cele patru fraulein împăturind neglijent hlamida

subrealului şi aruncând-o peste parapetul mult prea înalt

colind pentru poarta cea îngustă

cu scintilaţii de umoare transgresivă

zilele mi se desprind de retină -

  crini neoplazici ai îngândurării oglindite,

mă adun în mine însămi împuţinată -

  e vremea să repet colindul pentru poarta cea îngustă

  cântând cu voce mică un scâncet pentru căuşul palmelor,

mă risipesc în toate cele privind - 

cum trec bărbaţii în zori pe pod

agăţaţi de cablurile electrice ale oraşului

scuipând în râu coji de seminţe şi fum

  cum se deşiră şapte biserici de beton

  pe necunoscuta hemisferă a cartierului

  ce nu poate suporta frumuseţea

cum se apropie de mine în şuviţe firave ce despică lumina în surcele

tinere femei îngândurate

ce părăsesc cafeneaua cu o falsă grabă

discurs de spulberat consistenţa realului

şi dacă relaţia noastră cu lumea este imaginară ?  te-ai trezit

că-mi declari tu astăzi pe la cinci dimineaţa -

tavanul camerei noastre se ondulase ca  o bărbie dublă,

becul din colţul absenţelor clipea nedumerit,

patul nostru devenise o jumătate de piersică în care trudeau

pe o dimensiune anagramatică doi viermi,

unul altuia ne întreţineam un foc moderat în vecinătatea

rafturilor cu dicţionare,

unul celuilalt  ne ţeseam cu zgârcenie cuvinte din lână decolorată,

ne înveleam cu o nouă piele vegetală de poem,

ne delimitam de o exterioritate din zona arctică a ideilor şi nu

mai aveam timp decât pentru a dizolva culoarea daimonului în vid,

noi cultivam cu grijă florile de gheaţă din fereastră

pentru a crea noi locuri de muncă grădinarilor

şi dacă relaţia noastră cu lumea este imaginară ?

şi dacă lumea nu se mai poate acorda, întocmai cu

un pian edentat ?

şi dacă noi nu adăugăm nimic descreşterii ?

( dar tu te grăbeai să ajungi la timp la universitate

pentru cursul de retorică de vineri şi pentru încă

ceva ce aduce a desăvârşită insesizabilă taină )