Crochiu I

crochiu 1

după o vreme, ea a uitat semnele, umbra şi jocul pe stâncă

a uitat paşii de dans

a uitat cum se desface un nod şi cum se desenează un chip pe un zid invizibil

a uitat mirosul orhideei

a rămas nemişcată la fereastră, în colţul întunecat al camerei,

părând încremenită, deşi călătorea tot mai des.

a cântat în faţa unei grădini uscate

a murmurat sunetele destrămării

a căutat şi a găsit multe taine pe care le-a prefăcut în fiinţe noi

ea şi-a descoperit limitele interioare

a început să recitească basmele copilăriei

a pribegit aproape de casă, uimită de cât de aproape e capătul lumii

de fapt

nu mai era nimic de spus

nimic de văzut cu aceiaşi ochi

şi atunci s-a lipit de pământ

presimţind atacul:

două aripi ce nu se mai deschid decât pentru a opri un zbor

care nu mai este al ei

toate aceste semne prevesteau o cădere

sau poate că numai o treaptă ce nu mai poat fi urcată

doar adâncită în sine

pentru că tinicheaua şi suveica unei dantelării puseseră stăpânire pe sufletul pânzei

ea a pictat mereu toate lucrurile mai puţin bune care i se întâmplau

dovedind că gândurile au carne

sufletul mănâncă pâine, seminţe şi ierburi, bea apă şi doarme

iar închipuirile sunt ale nopţii

dacă nimeni nu a oprit-o din drum,

ea a continuat să se îndepărteze,

jumătate nălucă, jumătate fiică

a unei lumi nemaivăzute

26 august, 2013