iar eu am tăcut am scris am visat şi m-am uscat

un fel de slăbire a miezului
când gemenii se învelesc cu timpul dinaintea timpului
când ierusalimul iese din mine
din fum
din nimic
cum un pelerin care doarme urcând în timp ce paşii îl duc peste munte
miezul meu se usucă de gemenii mei
şi gemenii mei ronţăie miezul meu
doi şobolani în acelaşi miez  cu două jumătăţi
din două cătuşe
("am început să uit cum se pronunţă acel cuvânt
care germinează numai în mintea mea
cât de mult aş fi vrut să-l nasc eu
dar cuvântul nu a vrut să se nască din mine
să se numească din mine
din miezul meu cu gemeni să se numească
unmachtung nebunie bună
şi să se boteze în sintaxa nebuniei bune
cuvântul mi-a poruncit să tac să scriu să  visez                     
şi să mă usuc
iar eu am tăcut am scris am visat şi m-am uscat")

un fel de slăbire a miezului
când ierusalimul iese din mine prin gemenii uscaţi
când sunetul se aud tot mai slab
în alienarea sa bună
uleioasă
locuită de naşterea durerii  în care pelerinul doarme mergând
deasupra muntelui hrănindu-se cu pământ şi nebunia măslinilor
radical poetică
eu împotriva mea neputând să nasc cuvântul care mi se refuză
miez acuzator şi miez acuzat
în care tac şi scriu şi visez şi mă usuc
în timp ce cuvântul se goleşte de intestine


e în toate acestea o deznădejde iubitoare
coborând în miezul gemenilor uscaţi
înţeleg de ce încremenirea e frumoasă
dacă rămâne lăuntrică
nerostită