nopţile în care nu scriu

nopţile în care nu scriu

sunt cămăşi vechi adunate în lada de brad

laolaltă cu prosoapele albe cu tiv negru

sau cu paginile salvate din cărţile arse în anii 50 şi 60 pe Strada Mihai Viteazul

mai sus de Depozitul de Carte şi Dictatură

acolo unde Smintiţii se aşezau pe vine şi suflau în foc să se înteţească vâlvâtăile

cu cât ardea mai bine rugul de clasici şi de autori interzişi

cu atât li se aprindeau în priviri Smintiţilor 

luminile unei demenţe

concupiscentă vlagă a urii

cel puţin aşa se simţeau ei întregi cât pumnul Uriaşului

îmi amintesc cum trupul lui David sosise acasă într-o ladă de brad

plină cu cârpe vechi mototolite

oasele deoparte şi paginile cărţii lui de cealaltă

chipul ascuns sub un ştergar în care se imprimase forma gurii

o, acea gură care blestemase şi iubise deopotrivă

acum o gaură fără noimă

iar la căpătâi cartea lui deschisă la pagina 210

despre cine aş putea scrie dacă nu despre mine, aşa cum eram în anii copilăriei, înainte de a fi fost cotropit de patimi?

cămăşile vechi mirosind a mere furate de la David

şoapte ascunse în lada de brad 

în nopţile în care nu scriu

mă gândesc la felul cum mă voi reîntâlni cu David

eu proaspăt împietrită trecând lin prin oasele lui

sau poate sufletul scoţând sunete mici

din cuşcă