să plece femeia-gardian

întâmplarea. un alt drum. o alunecare. pietrele sub cenuși zburătoare.

de aici vine acea privire rea. te ferești. dar nu scapi. femeia din fața ta e otrăvită.

apa e otrăvită. fântânile împietrite. a te îndoi de sensul vieții tale. căutarea

singurătății care așează cuvintele din nou în albie. apa e otrăvită de femeia otrăvită.

am văzut-o din nou astăzi. femeia vine lângă mine, se ghemuiește pe umbra mea și stă. vine din când în când. nu vine cu plăcere. se vede că e gonită. poate hăituită. poate că nu a primit botezul cuvenit. vine doar ca să privească și să numere. apoi scrie câteva cuvinte pe o bucată de hârtie. femeia-gardian și garourile. te întrebi dacă bărbații încap în ea. iar după ce încăperile se lărgesc și cuprind femeia în palme, ușile încep să se trântească de pereți. femeia se așează în fața ta și privește. ochii ca niște fante prin care țâșnește laserul. poezia urii în ochii ei.

scrierea unui text despre toxinele acestei femei. cioburi de mozaic, vitraliu stins. topirea unui potir albastru. femeia se apleacă în fața ta. am avut impresia că scriam un poem atunci când ea a intrat, a pășit moale abia auzit, a intrat în ceasul mare de pe Palat și a lăsat în urmă ticăitul. fiecare dispariție contează. cu ea se întâmplă ceva. vine, doarme și fuge. într-o zi, va fi pregătită pentru a strivi amintirea aceea.