scriu cu mâna nesigură a celor orbi

scriu pentru a nu pierde nimic din ceea ce

îndeobşte dimineaţa

îi hipnotizează pe cei pierduţi

deschid ochii şi scriu

pentru şoaptele care trezesc dimineaţa firul de iarbă

şi îl răsucesc cu faţa la soare

deschid ochii şi scriu

cu mâna nesigură a celor orbi când nu-şi mai simt greutatea

doar lumina străbătând frunzişul unei copilării petrecute în podurile pline de cărţi şi de poame ce cresc pe ferestrele deschise în icoane pe sticlă

ei nu mai au decât o rază minusculă pentru a scobi interiorul pietrei

cu un ciob

atotvăzător Domnul Cuvânt

cum iese din mine ca un sânge tânăr

se răsuceşte cu miezul înafară

şi îşi deschide cerul

orb

doar scrie cu întunericul din ochii deschişi

încă vii