plimbarea mea dintre Lipscani şi Scăricica potrivind piciorul pe dalele de granit cu zgomotul de nuci coapte al paşilor care urcă spre o halucinaţie oarbă cu bufniţele şi câinii în jurul meu oraşul mi se strecoară în amintiri învăţ să nu-mi fie frig şi...

cartea fără început şi fără sfârşit a celui ce există fără să fie. mă gândesc la chestia asta pentru că niciodată nu aflu autorul pericopelor pe care le învaţă fiica mea aceleaşi cu cele învăţate de mine sau de mama sau de bunica ori de străbunica mea...

imposibil de supravieţuit unei lumi care nu apare decât atunci când abandonez întrebările esenţiale. alegerea fără a avea de ales e ceea ce se înşiră pe sfoară: ploaia cwul picăturile cwul particulele cwul un colier alb făcut din toate râurile care nu...

e un loc sub acoperiş scările mici de lemn se împletesc cu frunzele şi cârceii de fasole liane miniaturale şi vene cabluri intră în peretele roşu şi îl scutură vopseaua stă ca o cămaşă peste cărămizi e un loc sub mansardă podele de stejar zăbrele cu lacăt...

respiraţia ca trezire din exod când omul îşi este sieşi plăcut împlântat în semnele care mor scriu ceea ce număr şi rostesc văd tot ce încă nu se vede carnea cântărind cât o privire una ce se îndepărtează de cealaltă cercul tzimtzum plesneşte nimic şi...

cele mai mari victorii sunt chiar acele jocuri în care ai fost înfrânt iremediabil distrus de propriile argumente tocmai atunci când erai poleit cu certitudini adevărata lumină îl îmbracă pe cel învins desenându-i pe piele nervurile negre ale unui cireş...

Statuile nimănui aroganţa când îl umple pe muritor cu poveşti despre fum. realitate ca refugiu pentru fantasme. clapele orgii spasmul celui învins lut în ghearele învingătorului cu sângele ploaie deasupra capului curgere tragică a vârfului către rădăcină...

viaţa de după scutul conştienţei. bei deşertul şi e un gust nou. acum ridică-te din nisip şi umblă pe ape cu tălpile alea verzi şi degetele albastre. algele mănâncă din tine timpul ce ţi s-a dat pentru a scrie. peştii ciugulesc granule din ochii ce văd...

cel ce se pregăteşte să moară de ce s-ar rupe de ochiul său? îmi suflec mâneca până la cot ca să văd desenul unei artere pline de smoală. a muri nu e decât un altfel de a privi şi un altfel de a vedea altfel spus privind în altă parte decât îndeobşte...

mama a murit pe 13 martie acum 10 ani. am împăturit un ştergar cu firimituri din mama întâi în patru, apoi iar în patru şi iar în patru mama a coborât din nori astăzi în biserică pe 8 martie aşadar, printre colaci şi ştergare, era gustoasă şi dulce, aşa...