In the End cu Dr. Hammill

e un mers cu picioare de  plumb prin Sofa Sound când Peter Hammill
a ţâşnit pe uşă cu o partitură în mână ("îţi trăiesc moartea") Hy
urme din A Plague Of Lighthouse Keepers (soooon, yep)
firimituri de plumb din cel mai frumos cântec scris vreodată
man-erg man-erg man-erg sirrrtoptoptop
tipul îmi dă linkul pe you tube vezi şi tu
http://www.youtube.com/watch?v=qpov1ErD-Bc&feature=related
ascult cum Peter Hammill deschide fereastra şi sare
dar aripile rămân legate cu eşarfe roşii la
fereastra cea mai înaltă care gâfâie către parc
acum treizeci de ani, în Sala de la Schitul Măgureanu,
veneam numai eu cu el şi ne aprindeam ţigările în pod
ne ciocneam vârfurile bocancilor şi făceam dragoste în cutiile
de carton ca două sticle goale
pe scaunele din jur  locuiau rochii şi pălării
("sunt doar un bărbat care încearcă să se refugieze")
îngeri cu discuri de ebonită cumpărate pe ascuns din NY
de doi piloţi de la PanAm ("măi, femeie, Van der Graaf Generator e
drogul tău") mi-a adus un buchet de flori uscate din Still Life
şi în podul nostru răsunau nervurile de salcie
străpungându-ne pielea în timp ce devoram muzică îmbrăţişaţi
http://www.youtube.com/watch?v=wJyscJEVrcs&NR=1
câte amintiri şi nicio viaţă de povestit
câte amintiri în nicio viaţă scursă
pentru că totul ţi se întâmplă numai înăuntru
atunci când trăieşti în lagăr nimic nu face spumă
chestiile vomate ţâşneau din noi peste praf
("cum, oare, de nu ne-am pierdut minţile în noapte
sau numai inima este acum o sită ce nu mai cerne")
deodată rochiile de pe scaune începeau să zboare
deasupra parcului de vizavi
ne legam şireturile de la bocanci
pe acoperişul cu tăiş de femeie.
mulţi paşi coborând în fugă se împrăştiau prin Cişmigiu
camuflaţi în poezie şi havane treceam pe lângă Teatrul Mic
alergând cu Peter Hammill să prindem un loc la cursul lui Mano