un fel de a deveni amprenta fierbinte a unei litere pe un gheţar - fragment din Poveştile visătoarei Kamakura

niciodată nu vei şti unde te afli

dacă nu vei fi mai întâi lovit de sunetul morţii

un fel de a fi străpuns

un fel de a deveni amprenta fierbinte a unei litere pe un gheţar

- părerea că eşti viu vine din felul în care lumina se reflectă la suprafaţa ta,

îmi spune visătoarea Kamakura, în timp ce adună cu palma boabele de năut pe suprafaţa mesei.

stătea chiar în lumina de amiază, frământând un aluat

ca şi cum ar fi învelit un copil în pânza de cânepă,

iar copilul zbătându-se îi scapă printre degetele lungi

şi se cuibăreşte în siluetele unor animale imaginare.

- poţi fi viu şi în acelaşi timp doar o undă de întuneric, dar niciodată nu vei fi sigur că tu eşti cel cu adevărat viu în lumea de aici, sau că eşti viu doar în  proiecţia altcuiva care te-a luat ostatic şi te-a transformat în robul minţii sale,

spune visătoarea Kamakura, privindu-şi unghiile date cu lac,

- uneori eşti viu numai pentru a satisface orgoliile imaginaţiei tale întotdeauna mai puternică decât bietul trup care se cuibăreşte în pânza albă ca într-un uter sau ca într-o groapă.

de fapt, starea cuvintelor tale este totuna cu starea trupului tău după ce a fost văzut de pictorii ucenici din atelierul visătoarei Kamakura.

lumina unui copil începe să te preocupe abia atunci când ai pierdut copilăria pentru totdeauna.

te priveşti în oglindă şi nu mai vezi urma acelui urcuş

nu mai auzi trompeta visătoarei Kamakura

nici foşnetul jucăriilor de carne

- ţi se pare că dormi şi poate că eşti prea puţin viu

în chip de iluzie împrăştiată deasupra deşertului,

visătoarea Kamakura cântă în timp ce mătură cu dosul palmei boabele de năut de pe suprafaţa mesei. Prin faţa ferestrei trec în zbor copii dolofani şi păsări, peştişori de argint şi libelule, îngeri firavi şi figurine de ciocolată.

astăzi a nins peste oraş

am ieşit să cumpăr cafea şi ziare de la chioşc,

m-am străduit să fiu atentă la copilul din mine,

la felul cum se aşează el în imaginarul meu şi gângureşte

pe limba lui, inventându-şi lumea,

realitatea e că nu poţi fi viu decât dacă te interesează informaţiile despre ceilalţi şi starea lor de retragere,

dacă te mişcă muzica invizibilă din care sunt făcute stările de pândă ce domină toate fiinţele,

dacă te atrage sensul unor cuvinte pe care numai tu le poţi inventa,

dacă te simţi mângâiat de tâlcul propriei negaţii,

dar cel mai adesea te simţi viu într-o măsură mult mai mică decât îi auzi pe ceilalţi, la rândul lor adunaţi în casele lor, în jurul visătoarei Kamakura, ademeniţi de mirosul ei de copil proaspăt plămădit din aluat şi din cuvinte,

la un moment dat, toţi aceşti visători se reped asupra ta 

fericiţi să spună o, cât de vie eşti şi cât de bună la gust

ce dulci sunt cuvintele tale şi ce pâine bună iese din gândurile tale mai vii decât grâul şi decât orzul verde

- ţi se pare că starea de a fi viu e totul, când de fapt ea nu e decât hrană pentru visători, înainte de a porni la drum

dar visătoarea Kamakura, cu blândeţe, te ia în braţe şi te leagănă, aşa nemişcat cum eşti, de fapt încremenit în gol şi chihlimbar